satul — o excavare

Noroc

În aer, e șansă.
Căzută, e noroc.

Un cuvânt pe care nu l-am suportat niciodată — și groapa care s-a deschis sub el.

rostit

moneda · avers ↔ revers

aversul — fața rostită

noroc

din slavul na-rokŭ — „ceea ce s-a rostit”.

De la a zice, a prezice, a meni. Soarta spusă peste tine de ursitoare, în leagăn. Din aceeași rădăcină: pro-roc, so-roc, ob-roc — tot ce se fixează prin cuvânt. Verdictul. Ce s-a hotărât rămâne hotărât.

reversul — fața în cădere

șansă

din latinul cadentia — „căderea zarului”.

Din cadere, a cădea — același cuvânt, doar altă haină. Zarul e încă în aer; nimic nu s-a rostit, nimic nu s-a pecetluit. Deschis. Mâna ta e încă în aruncare.

Aceeași clipă, două nume: cât timp cade, e șansă; în clipa în care se oprește, se face noroc. Toată moneda asta se învârte în jurul unei singure întrebări — cine rostește: soarta, sau tu?

din cuib · trei fețe

Din monedă se desprind trei drumuri — o inimă și două lame. Aceeași rostire, citită cu dragoste, cu hârlețul, și cu lama.

sămânța · de ce noroc

Nu l-am folosit niciodată. Îmi ieșea din gură „șansă” și-atât — și n-am știut de ce, până n-am săpat. Sub cuvântul de toast pe care-l spune toată lumea zăcea o gramatică întreagă: soarta rostită peste om, nu aleasă de el.

Iar apoi am aflat că are și un zeu — o personificare veche, cu geamăn negru — și o legendă mult mai groaznică, în care belșugul se plătea cu viață. Urechea auzise, fără dicționar, exact asta.

Asta e groapa. Săpăm.

„Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta slujitorilor săi.” Gheorghe I. Brătianu · construit în Florian core

Găzduit dinadins la zenbogat.ro — „zen + bogat”, minciuna pe care moneda o desface.